vineri, 30 octombrie 2009

Film si pian la Capitol


Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Filarmonica Banatului in sala Capitol are loc o minunatie de eveniment. Centrul Cultural Francez din Timisoara va invita la...param pam pam: Recital de pian Karol Beffa şi proiecţia filmului "Le dernier des hommes". Cu alte cuvinte, veniti sa vedeti un film si va alegeti si cu experienta unui recital de pian ce va reprezenta coloana sonora a filmului.
Suna bine, nu?
Dati sfoara in tara si ne vedem acolo.

P.S. preturile sunt pentru tot poporul: 10 lei bilet întreg, 5 lei bilet redus (elevi, studenţi, pensionari).

Lumea asta...



Stateam zilele trecute de povesti cu Richie si dupa discutie am ajuns la concluzia ca fiintele astea interesante si ciudate numite oameni incep sa aiba tot mai multe probleme legate de cum se vede normalitatea de la geamul lor.

Ma minunez de reclamele de pe strada sau de la televizor. De peste tot iti zambesc familii fericite, perfecte, mama, tata si 2 copii, ca asa e normal. Fereasca sfantul sa fie doar un copil sau nici unul. Asa ceva nu se face dom'le. Masinile devin tot mai bune, mai rapide, mai "perfecte". Mancarea, locuinta, hainele, slujba, tot ce ne inconjoara trebuie sa atinga perfectiunea. Instant, daca se poate, ca asa dicteaza canoanele societatii. La 25 de ani, hai treaca mearga pana pe la 28 trebuie sa te casatoresti, trebuie sa ai prieten din timpul facultatii, sa frecventezi cluburile, mall-ul, sa fii la curent cu ultimele tendinte in moda, sa te uiti la emisiuni cu audienta mare desi continutul tinde spre 0, sa citesti Cancan, Libertatea, Cosmopolitan, Felicia sau Confidential, sa stii ce a mai facut nu stiu care vedeta etc.

Cam la 2 luni se gaseste o persoana binevoitoare care sa ma intrebe de ce nu am o relatie sau de ce nu ma incadrez in categoriile enumerate mai sus. Raspunsul e simplu: pentru ca nu sunt perfecta. Adica sunt foarte aproape de perfectiune in ochii mei, dar in comparatie cu normalitatea din zilele noastre sunt imperfecta pana la cer. Nu vreau sa incomodez oamenii cu imperfectiunile mele si sa-i incurc in cautarea perfectiunii asa ca imi vad de viata singura. Ma ocup de cele vreo 15 hobby-uri, am timp de socializare si prietenii noi, am timp de master, am timp sa ma ocup de apartament, am timp sa fac parte dintr-un ONG. Asa imperfecta sunt ca am timp de toate. Si atunci vine intrebarea: de ce as renunta la normalitatea mea pentru a lor? Normalitatea mea in care au loc toate imperfectiunile mele dragi si marunte. Normalitatea e relativa si vazand care lucruri incep sa fie considerate "normale" in zilele noastre se pare ca voi ramane la vorba mea: nu sunt normala.

miercuri, 28 octombrie 2009

...

Un local in Unirii...narghilea, coniac intr-un pahar si planuri. Pe o foaie dintr-un caiet apar desene. Intai mici, forme ce acopera un colt, apoi tot mai mari, intinzandu-se, invaluind totul in jur. Nimeni nu stie ce reprezinta. Nimeni nu stie din ce veac sosesc. Poate nu au mai existat niciodata, poate au fost simboluri venerate si uitate inainte de vreme.

In camera se amesteca sultani, sabii, barzi, vikingi, miros de cirese si simboluri. Se amesteca, se intrepatrund, se lupta pana cand ramane in urma lor doar foaia desenata. Un colt de lume in care lasi tot ce stiai pana acum la o parte.

Incepi sa faci planuri, sa gandesti urmatoarea miscare si incet incet iti dai seama ca te afunzi tot mai mult in trecut. Invoci batalii, invoci traditii, invoci zei. Ii amesteci si ii contopesti pana in momentul in care devin unul. Si pe acela il pui frumos deoparte si il intrebi: Tu ce ai face in locul meu?

Nu astepti un raspuns, stii ca ar fi inutil. Din departarile de unde vine nu poate sa raspunda. Singurul lucru pe care il stie e ca tu l-ai adus acolo, ca tu ai nevoie de apropierea lui. Restul e decis de desene, coniac, miros de cirese...

marți, 27 octombrie 2009

Oops


Am incurcat-o...
Peste o saptamana cel mai probabil va fi Schimb de carti si eu nu am terminat nici macar prima carte. Pai,normal, daca in loc sa citesc seara inainte de culcare eu o citesc cand mananc, cand sunt la cursuri, pun etichete, iau notite, scriu in agenda aferenta mitologiei si citesc si articole din wikipedia in legatura cu zeii din carte (Zei americani de Neil Gaiman).
In ritmul asta o termin la sfantul asteapta :((.
E vina domnului Gaiman pentru ca s-a gandit sa apeleze la zeii nordici. El nu stie ca ma pasioneaza mitologia nordica? Putea sa ma intrebe, sa schimbe zeii si sa ma scuteasca in felu asta de suferinta de a o citi repede pe ultima suta de metri.
Oricum am aflat din surse sigure ca si altii sunt in situatii asemanatoare asa ca ma consolez cu gandul ca nu sunt singura.

luni, 26 octombrie 2009

Obsesii muzicale :D

duminică, 25 octombrie 2009

Cadouri, cumparaturi, renovari

Ei bine, sfarsitul asta de saptamana, care la mine a inceput de joi :D a fost si inca mai e foarte incarcat.
Cumparat de electrocasnice noi, curatenie generala, aruncat o sumedenie de lucruri vechi, cumparat bocanci(pentru excursia din noiembrie la CLUJ :D), cumparat ceas de mana(celalalt pe care il aveam e cu probleme si in plus nu are curea lata), cumparat de multe alte lucruri.
Am indurat cu stoicism toate drumurile la Realul nostru drag unde stai la cozi si nu merg casele de marcat, drumurile la Kaufland unde nu gasesti ce vrei si unde esti trimis de la raionul de dulciuri la cel de alimente, biscuitii fiind probabil electrice si multe altele.
Dupa toate acestea m-a apucat durerea de cap. Chinuitoare, mare si foarte razboinica. Asa ca momentan zac cu ceaiul langa mine, Algocalminul alaturi si astept sa se intample o minune sa scap de ea.

Btw, au scos capul din vizuina pozele de la Schimb de carti. Detalii la Razvan :P.

miercuri, 14 octombrie 2009

Vreau Suedia in locul Romaniei

Da. Vreau sa ma culc seara in Romania si sa ma trezesc dimineata in Suedia.
Pentru ca m-am saturat. De tot. Si eu nu spun asta des. Acum e un moment special.

M-am saturat de circul politic de la noi. Tara e pe la jumatatea pamantului, in adancime si ai nostri se bat pentru tot felul de privilegii. Acum au si probleme de genul: ce, daca ala e neamt si ardelean e mai cu mot decat oamenii din Bucuresti? La cum conduc cei din Bucuresti tara si neamtul ala Sibiul, da, e mai cu mot.
M-am saturat de articolele idioate care au pretentia ca sunt educative dar sunt pline de injuraturi si acuze tampite. M-am saturat de oamenii plini de prejudecati care cand vad ca cineva incearca sa faca un lucru bun incep sa arunce cu ce apuca in acel om.

M-am saturat. Vreau sa traiesc intr-o Romanie curata, frumoasa, fara certuri politice, fara greve peste greve si acuzatii care curg in toate partile. Vreau o Romanie in care nivelul de trai sa fie atat de ridicat incat pe mine ca cetatean de rand sa nu ma afecteze/intereseze daca un parlamentar fura 10 milioane de euro.
O Romanie unde sa fie copaci si piste pentru biciclisti peste tot. O Romanie unde sa pot spune, in cazul in care ma casatoresc si am copii, ca pot sa-i cresc in siguranta. O Romanie care stie sa si dea ceva inapoi cetateanului, nu doar sa ia.
M-am saturat de Romania asta care iti ia puterile, linistea, demnitatea, bunul-simt, educatia, sanatatea si dorinta de a face un lucru bun si calca peste toate aceastea.

Eu nu ma revolt de obicei. De obicei sunt pasnica si optimista. Dar nu mai pot. M-am saturat. M-am saturat de indiferenta, mitocanie si fraza :"las-o ba ca mere asa". NU! La mine nu mai merge asa. Ori se schimba ceva ori plec. Ori fac urat, dar aici e posibil sa ma aleg doar cu o durere de cap.

S-a mai saturat careva?

marți, 13 octombrie 2009

zapada..unde esti?

Ei bine a venit iarna...:P.

La Timisoara e lapovita, ploaie, vant, frig, vreo 5 grade date asa, cu indulgenta, in judetul Hunedoara pe la Orastie e ploaie, vant si frig, pe la Cluj ninge si colac peste pupaza, in Romania circula circa 350 de virusi, conform doctorilor.

Atunci cum sa nu spun cu toata dorinta de care sunt in stare: Vreau vin fiert? Este bautura iernii prin excelenta, la noi. Pe la vikingi era miedul :P. Vreau vin fiert, aburind, cu scortisoara, servit in cani mari.

La ora aceasta Defileul Jiului e blocat, la fel si drumul dintre Cluj si Oradea. Ma gandesc sa merg acolo un pic. Beau vin fiert in zapada, ca tot sunt eu mare fan zapada, nascuta in toiul iernii :D.

Ofera careva un vin fiert? :D

duminică, 11 octombrie 2009

lupte eroice

Cum se pot transforma o baie si o pereche de pantaloni in campuri de lupta?

Ei bine, povestea incepe in urma cu o jumatate de ora, cand decretasem ca trebuie spalata podoaba capilara. Pornesc, deci, cu avant spre baie, dau drumul la apa, calda si rece, bineinteles si astept sa capete temperatura potrivita.

Cunoasteti sentimentul acela de victorie dupa ce a avut loc o dezinsectie in bloc? Ceva de genu: Da! le-am aratat noi gandacilor cine e seful. Pisica lor de creaturi nemuritoare si pururea inmultibile? Ei bine, eu am avut parte de exact opusul.
Dupa ce apa calda devine fierbinte, vad cum din spatele robinetului apar 5 gandaci mari. Ce mi-am zis in acel moment? Ce si-ar fi zis orice cititor impatimit al cartilor cu vikingi: Ia sa le aplic eu un ciocan a lui Thor (aka un papuc) in freza.
Asa a inceput apocalipsa dupa gandaci. Nu cred ca mai e nevoie sa spun ca i-am omorat pe toti, cu pretul baii si al pantalonilor mei ce au ajuns ciuciufleasca in urma tinerii cu o mana a papucului si cu alta a furtunului de la dus.

Ei si ce face orice om normal dupa ce se spala pe par? Stoarce pantalonii. :D

vineri, 9 octombrie 2009

lucrarile colterm


Ei bine, pentru ca a venit, a venit toamna, s-au gandit si cei de la Colterm ca n-ar strica sa schimbe niscaiva tevi la subsolul si de jur imprejurul blocului meu.
Toate bune pana la stadiul asta de teorie. La partea de practica am de consemnat urmatoarele:

1- lucrarile vor dura cel mult 5 zile...in termeni romanesti inseamna cel putin 7, cu voia lui Dumnezeu poate doar 9.

2- apa calda si cea rece vor fi oprite aleator...ce ne spune acest fapt in urma practicii? Ne spune ca marti nu aveam decat apa rece la bucatarie. Atat. Baia fusese incapere rea si era pedepsita.

3- in urmatoarele zile am avut ori doar apa calda si baia mea s-a transformat intr-o sauna de toata frumusetea, ori apa rece, intr-o seara. Minune mare.

4- in momentul in care am sesizat problema in prima seara ("nu am decat apa rece la bucatarie", mi s-a spus "dar nu stii cum sa rezolvi cu WC-ul? umpli o oala cu apa de la bucatarie si o folosesti pe post de rezervor"). Replica nu a intarziat sa apara: "Evident ca stiu cum sa ma descurc, doar traiesc in Romania, nu Suedia. Nu am pretentii prea mari de la viata." :))

5- din cate stiu eu, astfel de lucrari au loc zi-lumina. La noi se pare ca ziua se termina mai repede decat la polul nord, zilele trecute la ora 5 nemaifiind nimeni la lucru.

6- ce merge mai bine cu munca la romani decat doza de bere? Astept cu nerabdare rezultatul final, adica oprirea apei pentru inca o perioada in urma montarii gresite a unei garnituri.

Pana la noi informatii, ma duc sa pun sticle cu apa in frigider. Poate asa am si eu apa la temperatura camerei, nu la cea de fierbere.

joi, 8 octombrie 2009

Filme


Ehe, am reusit in 2 zile sa vad 3 filme cu vikingi.
Beowulf, The 13th warrior si Outlander.

Toate promitatoare, pornind de la acelasi tinut, Herot, condus de acelasi rege, Hrothgar in beowulf, Rothgar in outlander.

Dar sa le explic frumos, cu ajutorul comparatiei :D.

In filmul Beowulf, in tinutul Herot ajunge Beowulf, un erou viking din Suedia :D insotit de ceata lui de razboinici viteji cu gandul de a scapa regatul de un trol ucigas si mancator de oameni. Dupa uciderea trolului, eroul ajunge sa faca un copil cu mama trolului casapit. Acest copil va deveni distrugator de asezari/dragon/ucigasul tatalui sau. Inspre finalul domniei lui Beowulf care ajunge intr-un final rege, apare o ceata de oameni care au pe post de coifuri capete de urs. Aici regele nu are urmasi desi incearca s-o convinga pe consoarta sa-i faca un plod, dar are un sfetnic de toata frumusetea, ucigas de frati.

In The 13th warrior, numele eroilor sunt un pic schimbate, eroul principal fiind acelasi dar purtand apelativul de Buliwyf. Acelasi tinut, acelasi rege, dar in loc de un trol sunt o sumedenie de oameni deghizati in ursi si cu capete de urs pe post de coif, aidoma primului film. Aici apare si un arab care se alatura cetei vitejesti si care pune coada la pruna, vorba norodului. Mai trebuie sa zic ca e interpretat de Antonio Banderas? :D Ei bine, in The 13th warrior, regele are un fiu care si-a ucis fratii. A se observa cum aici sfetnicul ucigas de frati devine copilul regelui.

In Outlander avem de-a face cu acelasi tinut, acelasi rege care acum are o fiica, Freya, mare amatoare de lupte cu sabia si nici un sfetnic amator de hacuit frati. Ei bine, aici apar in scena creaturile coborate din filmul Alien, la pachet cu eroul descendent din nava spatiala. Tot batai, tot urmariri, tot cadavre peste cadavre, care aici nu mai sunt agatate de tavan cu capul in jos ca in primele filme, oamenii ajungand in acest stadiu in urma ademenirii lor de catre monstru cu ajutorul luminitelor colorate din varf de coada.
In final si aici la fel ca in Beowulf, eroul ramane la pachet cu regatul si fata, doar in The 13th warrior arabul capituland si decretand ca mancarea e mai buna la el acasa decat la vikingi.

Ei, cam atat momentan, maine urmand o noua serie de filme cu vikingi/nordici/amatori de bautura, razboaie si monstrii mitologici.

Astept criticile de la Richie :P

P.S. Avand in vedere sugestiile primite pe mess, m-am gandit sa spun si care film mi-a placut mai mult si de ce.

Well, Beowulf este raspunsul, din 2 motive:
- a fost primul vizionat ducand astfel la compararea celorlalte filme cu el
- aduce cel mai mult cu legenda reala, pentru mai multe informatii, feel free sa studiati aici

Gata.

miercuri, 7 octombrie 2009

leapsa :)

Am primit de la richie o leapsa pe care o prezint aici...intre 2 pagini citite din cartea cu vikingi :P.

1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
Eu mi-as da vreo 20, la ghisee la banca mi se cere buletinul pe motiv ca as avea vreo 17, iar varsta mea reala e 22.

2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci?
La mine e sa nu incerc, cu esuarile fiind deja obisnuita avand o mica insula proprietate personala undeva departe :)

3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
Pentru ca uneori gandim ca incercandu-le destul de mult ne vor placea in final.

4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
La mine e complicat...eu fac ambele lucruri la fel de mult, uneori prea mult

5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
In momentul de fata as fi milionara. Devine un pic suspecta afirmatia, acum ca am scris-o :)).La mine in minte suna altfel.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Mintea

7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Imprejurarile m-au adus aici dar momentan fac ce am visat ca voi face la varsta asta.

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
Nu. Sigur nu as incerca sa urc iar in turnul cel mare din Sibiu. O incercare a fost de ajuns.

9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
Fac lucrurile care trebuie, cum trebuie, in viziunea mea :D.

10. Dacă ar fi să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?
Nu te stresa, orice ar fi.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Geniu fericit se poate :D?

12. Ce-ai alege între a pierde amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să mai ai amintiri de acum înainte?
As alege sa le pastrez pe cele vechi si sa imi fac si altele noi. Daca nu se poate asta, inventez eu o cale sa se poata :P.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum?
Era si acum 5 ani si acum 3 ani si anul trecut. Evident ca nu mai conteaza, acum posed anticorpi sanatosi :D.

14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială?
Cand m-a dus bunicul in spate la spitalul copiilor si eu i-am spus ca la intoarcere il duc eu pe el.

15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum?
Evident. As avea bani de excursii si carti....multe carti...aa si un Canon :)

16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
La inceputul anului. Dar a iesit tot cum am vrut eu. Adica bine :D.

17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
Acum cateva nopti cand am fost trezita de telefon la ora 03:30 si nu am mai putut adormi.

18. Care e lucrul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?
Sa calatoresc in Suedia, Japonia, Canada, Franta si Finlanda. Banii, evident. Sau mai bine zis, lipsa lor.

19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?
Invat limbi straine exotice, repede. Si inca niste lucruri.

Sa mearga la Adina si Hugzzy .

Enjoy!

vikingi si cursuri

Da. Sunt intr-un nou episod nordic. Aia inseamna la mine ca invat limba suedeza, ma uit la filme gen Beowulf, orice rocker imi pare viking si orice lucru tind sa-l compar cu viata si mitologia scandinavilor :D.

Nu e prima data cand apare aceasta perioada. Ea exista din vremuri preistorice, pe scurt, de cand eram mica. Intotdeauna am avut ceva cu vikingii, samuraii si piratii...E vina cartilor citite: carti despre vikingi, Shogun si Calea samuraiului astazi pentru nebunia cu samuraii si Capitanul Blood pentru pirati.

Tin sa se consemneze faptul ca nu eu sunt de vina ci parintii mei care m-au incurajat sa citesc orice gen de carte, sa-mi imbogatesc cunostintele generale si care m-au impiedicat sa devin iubitoare de plimbari prin mall sau cumparaturi de posete Vuitton :D.

Asa ca iata-ma mare increzatoare in fortele proprii incercand sa invat suedeza bine in 6 luni-1 an ca mai apoi sa pot merge in excursie in Suedia.

Pana atunci insa, ma delectez cu o carte primita de la richie, "Zei americani", sfanta-i fie inspiratia si pe viitor, ca mare noroc am avut cu acea carte azi la curs. Evident ca e cu zei nordici, asa prin partile esentiale.

marți, 6 octombrie 2009

animalute



=))

ziulica ziulea




Sincera sa fiu, mie nu prea imi placea Robbie Williams :D...Stiu, e un artist etc etc...nu-mi placea, daaarrr melodia asta m-ar putea face sa-mi schimb parerea. Mai trebuie s-o ascult doar de vreo 5 ori :D.

P.S. Azi a fost o zi foarte interesanta. Am cunoscut oameni noi, am ajuns rupta de oboseala acasa dar cu un zambet pe buze. Hm, vara asta tarzie imi prieste :).

ehh...metode, metode



:))

luni, 5 octombrie 2009

amestec de dimineata






Oricat de ciudat ar parea, aceste benzi desenate imi descriu mie dimineata. Cel putin azi :P. Am inceput cu o trezire brutala pe muzica de ciocan, smirghel si un pic de dalta si am continuat prin alegerea unui playlist format din eluveitie, stratovarius, hammerfall si therion, pentru vesnica delectare a vecinilor si invatarea lor minte sa nu mai ciopleasca peretii la 7 dimineata. Unii oameni lucreaza pana tarziu, se duc la culcare tarziu si ar dori sa doarma pana tarziu :D. A urmat o miscare foarte curajoasa: deschiderea geamurilor. Sunetele cauzate de aglomeratia de pe strada m-au enervat de tot, asa ca momentan sunt somnoroasa, plictisita si fara chef de munca.

Have a nice day everybody :D.

P.S. daca vedeti o marmota racita pe strada, eu sunt :P

duminică, 4 octombrie 2009

emotie de luni




Asa ma voi simti maine dupa sedinta....m-am transformat in Oracolul din Delphi si stiu sigur :P

CLUJ...pazea ca vin :D

Mai stiti melodia postat anterior? Ei bine, inca n-am scapat de ea...in sensul bun. O tot fredonez de ieri, de cand am auzit-o prima data. Rezultat?
Vreau in Cluj.
Cat mai repede, fara gropi sau garnituri de tren sarite de pe sine si cu ceva banuti din oficiu. Nu am mai vazut Clujul din clasa a 6-a, momentan fiind in anul 1 de master. Vreau sa revad turnul din gradina botanica unde am adus si eu imbunatatiri la gaura facuta intr-o grinda de sus din cauza scarilor prea inalte. Vreau sa merg in ceainarii si in localuri cu muzica buna (rock, folk). Vreau poze de la belvedere, de pe strazi si din timpul noptii. Vreau povesti, plimbari fara tinta prin oras, vazut oameni faini. Ce mai, sangele apa nu se face asa ca am nevoie de Ardeal. Am plecat din Ardeal de 2 saptamani si deja am palpitatii doar la gandul ca voi redescoperi un loc de acolo.

So, care ce idei si recomandari are in legatura cu plecarea si sejurul meu la Cluj? :D

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Folk...si inca ceva

Pentru prima data cand am fost trezita la 3:29 dimineata sa primesc un cadou....si nu, melodia nu are legatura cu cadoul primit dar merge bine ca antrenament pentru folkul de la Porto Arte de azi :P...si ati face bine sa votati melodia pentru concurs :D...mai multe detalii aici...


Mishu Calian - Viteza Sangelui Meu
Asculta mai multe audio Muzica

P.S. de melodie am aflat prima data aici

joi, 1 octombrie 2009

stare de spirit