carti, carti, carti

Pentru cei care inca nu au aflat, am o marturisire de facut: sunt dependenta de carti si implicit de citirea lor :D. De fiecare data cand intru intr-o librarie sunt pierduta pentru natiune: nimeni si nimic nu ma poate scoate de acolo mai repede de 20-30 de minute.

In toata aceasta agitatie a mea vis-a-vis de carti, persoana care ma intelege cel mai bine e tata (cititor inrait de cand se stie). Mama a renuntat sa ne ceara sa ne grabim cu alesul cartilor asa ca mai nou ne da doar directive pretioase (ce carti sa ii cumparam) si ea ne asteapta in alte locuri. Prefera sa ne faca concurenta doar la cititul lor, nu si la timpul pierdut pentru selectionare.

Am devenit maestra la a speria oamenii cand vine vorba de carti...un prieten, Sorin , de fiecare data cand aude ca merg intr-o librarie zambeste...probabil in sinea lui gandeste ca nu voi mai vedea lumina trotuarelor si a orasului pentru cateva ore bune....si multa dreptate are...asta in cazul fericit in care nu se afla deja alaturi de mine intr-o librarie( atunci incearca sa ma scoata cat mai repede de acolo).

Daca ar fi dupa mine, as citit cate o carte in fiecare saptamana. Noroc cu lumea in care traiesc care face tot posibilul sa ma impiedice sa fac acest "sacrilegiu". De cand ma stiu, visul meu a fost sa am o biblioteca pe cativa pereti dintr-o casa veche....nu ca as fi foarte departe de acest vis avand in vedere ca deja am mostenit biblioteca bunicilor si va urma si cea a parintilor...asta e unul din avantajele de a fi unicul copil :D.

Acum vine intrebarea importanta: de ce acest post despre nebunie mea cu cartile?
Simplu: tocmai am luat un examen la care am invatat mult cu o nota buna asa ca unul din primele lucruri facute dupa aflarea notei (pe langa dormit si mancatul unei ciocolati) a fost sa cumpar 2 carti: una pentru mine si una pentru tata...deh, pasiunea familiei trebuie intretinuta.

Asa ca momentan sunt fericita...vorba cantecului: "sunt fericit si ma simt bine"...