duminică, 27 iunie 2010

Daca as fi ramas acolo...

Era cald in autocar. Ceilalti cantau, dormeau sau se jucau carti. Soferul tocmai evitase un accident. Ne-am oprit la o rascruce de drumuri, la un restaurant sa mancam. Am ocupat instant 3 sferturi din local. Paharele erau murdare, dar ciorba a fost buna si tacamurile curate. Incepuse sa ploua si sotul profesoarei ma cauta sa imi spuna niste indicatii primite prin telefon.

Imi amintesc aceea ploaie, localul si rascrucea si acum. Le vad in fata ochilor si ma gandesc cat de putine rascruci mi-au ramas intiparite in memorie. Toate in zone diferite ale tarii si fiecare avand legata de ea alte sentimente. Stateam pe margine si priveam in zare. Ma gandeam cum ar fi sa raman acolo. In ce directie as porni, pe care dintre drumuri? Eram obosita de la ultimele plimbari si de la zarva cu tinutul orarului. Vroiam sa ma plimb pe camp. Vedeam intinderea verde si simteam nevoia sa ma pierd in ea.

S-a auzit vocea unei profesoare si in cateva minute priveam campul de la geamul autocarului, ascultand Anathema in casti. Stiam ca mai avem un drum de 2 zile si ca oboseala va fi prea mare ca sa retin orice detaliu. Stiam ca probabil unele orase se vor pierde in timp si ca altele vor aparea in vise. Simteam faptul ca acea rascruce va fi legata mereu de orasul unde voi ajunge prima data. Nu pentru ca era primul oras in care poposim...motivul pentru care simteam asta nu-l mai stiu.

Seara am ajuns in oras. Nu stiam exact unde trebuie sa ajungem, asa ca ne-am invartit ceva pe strazi pana am primit niste indicatii de la un localnic. Am ajuns pe intuneric la liceu. Ne-am pus bagajele in camerele internatului si am iesit in curte. Am descoperit o pizzerie in apropiere si am petrecut cateva ore acolo, apoi ne-am intors la povesti si "adevar si provocare".

In curte se renova o cladire...sau poate atunci se construia...nu-mi aduc aminte. Stiu doar ca am vrut sa merg acolo si n-am reusit. Erau incuiate toate usile. Asa ca am stat in curte. Ma simteam bine, imi placea aerul de acolo. Dimineata m-am trezit inainte sa sune alarma. Parca ma grabeam sa mai vad ceva din acel oras. Sa mai descopar un detaliu pe care sa-l tin minte.Dar nu mai stiu exact care fragment e legat de care zona, care cladire e legata de care oras, care strada de care pasi.

In excursia aceea era sa raman de vreo 2 ori in urma, dupa ce am fost trimisa dupa alti colegi. Imi amintesc inca vorbele spuse atunci, detalii care ar fi trebuit sa dispara de mult timp. Un singur lucru nu stiu:  cum ar fi fost sa mai stau acolo un pic?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Pe corbii lui Odin, ce ai de zis?