miercuri, 28 octombrie 2009

...

Un local in Unirii...narghilea, coniac intr-un pahar si planuri. Pe o foaie dintr-un caiet apar desene. Intai mici, forme ce acopera un colt, apoi tot mai mari, intinzandu-se, invaluind totul in jur. Nimeni nu stie ce reprezinta. Nimeni nu stie din ce veac sosesc. Poate nu au mai existat niciodata, poate au fost simboluri venerate si uitate inainte de vreme.

In camera se amesteca sultani, sabii, barzi, vikingi, miros de cirese si simboluri. Se amesteca, se intrepatrund, se lupta pana cand ramane in urma lor doar foaia desenata. Un colt de lume in care lasi tot ce stiai pana acum la o parte.

Incepi sa faci planuri, sa gandesti urmatoarea miscare si incet incet iti dai seama ca te afunzi tot mai mult in trecut. Invoci batalii, invoci traditii, invoci zei. Ii amesteci si ii contopesti pana in momentul in care devin unul. Si pe acela il pui frumos deoparte si il intrebi: Tu ce ai face in locul meu?

Nu astepti un raspuns, stii ca ar fi inutil. Din departarile de unde vine nu poate sa raspunda. Singurul lucru pe care il stie e ca tu l-ai adus acolo, ca tu ai nevoie de apropierea lui. Restul e decis de desene, coniac, miros de cirese...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Pe corbii lui Odin, ce ai de zis?