vineri, 30 octombrie 2009

Lumea asta...



Stateam zilele trecute de povesti cu Richie si dupa discutie am ajuns la concluzia ca fiintele astea interesante si ciudate numite oameni incep sa aiba tot mai multe probleme legate de cum se vede normalitatea de la geamul lor.

Ma minunez de reclamele de pe strada sau de la televizor. De peste tot iti zambesc familii fericite, perfecte, mama, tata si 2 copii, ca asa e normal. Fereasca sfantul sa fie doar un copil sau nici unul. Asa ceva nu se face dom'le. Masinile devin tot mai bune, mai rapide, mai "perfecte". Mancarea, locuinta, hainele, slujba, tot ce ne inconjoara trebuie sa atinga perfectiunea. Instant, daca se poate, ca asa dicteaza canoanele societatii. La 25 de ani, hai treaca mearga pana pe la 28 trebuie sa te casatoresti, trebuie sa ai prieten din timpul facultatii, sa frecventezi cluburile, mall-ul, sa fii la curent cu ultimele tendinte in moda, sa te uiti la emisiuni cu audienta mare desi continutul tinde spre 0, sa citesti Cancan, Libertatea, Cosmopolitan, Felicia sau Confidential, sa stii ce a mai facut nu stiu care vedeta etc.

Cam la 2 luni se gaseste o persoana binevoitoare care sa ma intrebe de ce nu am o relatie sau de ce nu ma incadrez in categoriile enumerate mai sus. Raspunsul e simplu: pentru ca nu sunt perfecta. Adica sunt foarte aproape de perfectiune in ochii mei, dar in comparatie cu normalitatea din zilele noastre sunt imperfecta pana la cer. Nu vreau sa incomodez oamenii cu imperfectiunile mele si sa-i incurc in cautarea perfectiunii asa ca imi vad de viata singura. Ma ocup de cele vreo 15 hobby-uri, am timp de socializare si prietenii noi, am timp de master, am timp sa ma ocup de apartament, am timp sa fac parte dintr-un ONG. Asa imperfecta sunt ca am timp de toate. Si atunci vine intrebarea: de ce as renunta la normalitatea mea pentru a lor? Normalitatea mea in care au loc toate imperfectiunile mele dragi si marunte. Normalitatea e relativa si vazand care lucruri incep sa fie considerate "normale" in zilele noastre se pare ca voi ramane la vorba mea: nu sunt normala.

3 comentarii:

Unknown spunea...

Din moment ce fiecare are ciudateniile lui si te-nteleg, ca ma aflu-n aceeasi oala - blestemat fie-ne wireless-u' - subscriu si eu la normalitatea anormala in posesia caruia ma aflu, cu mandrie. Normalitate aia a mea, anormala pentru multi, pe care nici n-o sa mi-o schimbe nimeni prea curand :) Pentru ca mi-e draga si aparent, ma face sa fiu asa cum sunt :)

... spunea...

Te face sa fii asa cum esti, nu normalitatea de astazi, dragul meu Rakanichiule, ci "normalitatea" ta de ieri, sau poate de alaltaiei... pentru ca omul de astazi, este rezultatul cauzelor din trecut, si nu din prezent... pentru ca de-abia maine o sa fii rezultatul zilei de azi, si asa mai departe... ce ma uimeste este ca mi-i se pare ca am mai auzit candva, demult, placa aceea cu "schimbarea"... si iata ca totusi, astazi esti un om "nou", schimbat, si detasat total de ceea ce inseamna trecutul tau... pacat...

Unknown spunea...

Nu neg ca trecutul te face ceea ce esti si cine esti. Dar asta nu inseamna ca ceea ce si cum ai fost trebuie neaparat sa-ti placa, si nu da nimeni cu ghioaga daca eu ma hotarasc ca schimbarea mi-e benefica. Asa, ca de exemplu schimbarea aia de care am avut nevoie ca sa nu ma mai las calcat in picioare din cauza de prea mult "baiat bun" luat de fraier. Si totusi, cu cine am onoarea?

Trimiteți un comentariu

Pe corbii lui Odin, ce ai de zis?