joi, 17 decembrie 2009

Respect sau legitimatii?

Ieri auzeam la televizor o tanara, sora de om ucis la Revolutia din '89, care povestea cu tristete ca se simte rusinata cand arata legitimatia pentru gratuitate pe transport in comun care se da rudelor celor ucisi atunci, pentru ca oamenii o ironizeaza, ca ce a facut ea sa merite asta.

Bun. Sa ne imaginam o tara frumoasa, cu economie infloritoare, oameni corecti, sau, in cazul in care mai au si scapari, au totusi decenta sa nu-i lase pe ceilalti sa simta lipsuri. Aici copiii au drepturi egale la educatie, bolnavii drepturi egale cand e vorba de tratamente, slujbe bine platite, locuinte la preturi rezonabile etc. In aceasta tara, studentii sunt tratati cu respect, coruptia nu exista, gratuitatile si reducerile la transport exista si dezvoltarea personala atinge cote nemaivazut de inalte.

Ei bine, Romania este exact opusul acestei tari. E tara unde oamenii mor de foame, unde bolnavii mor cu zile,  intre spitale, in ambulanta pentru ca nimeni nu vrea sa ii interneze. E tara unde invatatura e blamata si furtul si tupeul sunt ridicate la rang de arta. E tara unde politicienii se lupta intre ei si trag cu dintii de fotolii si avantaje uitand ca oamenii pe care ii conduc au un trai din ce in ce mai rau si ca ei, conducatorii, agraveaza situatia.

Este tara unde vin cupoanele CFR dar nu vin legitimatiile. Bineinteles ca vor veni dupa vacanta, cand deja multe drumuri au fost facute pe cheltuiala parintilor ca unii oameni nu isi fac treaba. Parinti care au invatat pe branci la facultate ca s-o termine cu 10 sa fie specialisti in domeniul lor (unii). Si care acum platesc pentru ca unii dau dovada de ineficienta. Parinti care raman uneori someri, alteori cu slujbe platite prost pentru ca smecherii ai decis ca trebuie ajutati doar cei care striga mai tare, desi nu spun nimic.

Parinti care nu au parte de gratuitati desi isi pierd si ei parintii, fratii, surorile, rudele si isi plang durerea in tacere. Oameni care platesc din avutia lor ca altii sa circule liber si fara probleme desi unii poate nu merita deloc acest avantaj. Fara suparare, respect eroii cazuti la Revolutie, dar intr-o tara unde oamenii mor de foame, unde unii isi duc existenta la limita subzistentei, nu veni sa spui la televizor ca ti-e rusine cu legitimatia ca oamenii se uita urat. E lipsa de respect fata de cei care mor zilnic din cauza ca nu au ce pune pe masa, e lipsa de respect pntru cei care muncesc, e lipsa de respect fata de toti cei care pierd pe cineva drag.

Si eu am pierdut doi bunici, oameni simpli, dar extraordinari, oameni care au ajuns de la sapa de lemn in functii importante si care nu si-au pierdut bunul simt si modestia. Oameni care i-au ajutat pe toti cei din jur, oameni cunoscuti sau necunoscuti, uneori cu pretul sanatatii lor. Si eu sufar din cauza ca nu ii vad, si eu sufar pentru ca ar fi meritat sa traiasca mult mai mult, iar vorbele tale, de tanara care se vaita din cauza lipsei de respect a oamenilor fata de rudele celor cazuti in revolutie, ma jignesc profund.

Te respect pentru ca stiu ce inseamna sa pierzi pe cineva drag, dar sa imi fluturi in fata problema legitimatiilor e prea de tot. Si eu am dreptul la reducere pe CFR, dar totusi uneori intarzie, iar acest lucru nu ma face sa urlu in gura mare cand trebuie sa platesc pretul intreg.

Sunt suparata pentru ca traiesc in Timisoara, pentru ca merg la cimitirul eroilor sa mai aprind o lumanare, pentru ca ieri eram imbracata in negru din respect pentru cei morti, pentru ca traiesc libertatea castigata de altii cu pretul vietii, iar unii reduc toate acestea la niste legitimatii.

"Buna tara, rea croiala
Mama ei de randuiala."

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Pe corbii lui Odin, ce ai de zis?