joi, 25 februarie 2010

Probe de foc intr-o relatie...doar foc automat

Am primit acordul de la Anda sa ma distrez si eu cu o leapsa din trecut...La vremea ei am trecut-o cu vederea, dar astazi mi-a facut cu ochiul si mi-a zis: acum sau....? Si-am zis, hai, fie, acum.

Well, sa incepem.
Nu discutam acum de obisnuitele probe: sosete, sah, sah, inghitit si altele. Hai sa gasim unele mai traznite, dar importante.

Machiajul si imbracamintea. Pai bine pisii, incepi vanatoarea cu discutii legate de fizica cuantica si cand ma vezi imbracata elegant te strambi? Daca aveai impresia ca imi petrec 20 de ore din 24 zilnice in mall cu "fetelee" cautand haine lucioase sau pufoase ai cam gresit persoana. Elegant nu inseamna roz din cap pana in picioare, iar sport nu inseamna doar sutien si pantaloni scurti. A, inca ceva: daca stabilim ca mergem undeva unde e tinuta obligatorie, eu fiind imbracata la 4 ace si tu in trening, nu te obosi sa ma cauti la iesire. Am plecat de mult pe cealalta usa.

Cartile, muzica, istoria etc. Beibi, Ronaldinho e fotbalist, hai ca pana aici suntem pe aceeasi lungime de unda, dar te rog nu-mi zgaria neuronii spunand ca Beethoven a jucat la Juventus. Nu o sa-ti vina sa crezi cat de repede o sa faci cunostinta cu privelistea usii din exteriorul apartamentului. Shakespeare nu e marca de cartofi prajiti si Vlad Tepes nu era "vampirul ala din Twilight". Primesti transfer la alta echipa cu viteza luminii daca zici ca vikingii erau in Africa sau ca Leonardo da Vinci a pictat Voronetul.

Sportul. Inteleg, esti masculul alfa in haita, ferocele plin de mister etc etc, dar te rog frumos, daca sunt sporturi gen sarituri cu schiurile, snooker, tenis, inot, rugby sau hochei, fii bun si uita-te cu prietenii tai la meciuri. Nu imi place sa fiu deranjata in toiul actiunii de remarci misogine. Da, iubirea vietii, ma uit la asemenea sporturi, unele le-am practicat/le practic, iar faptul ca vrei sa te simti mascul feroce nu face decat sa ma irite.

Chef de drumetii vara. Daca te lauzi cu forma ta fizica si iubirea fata de munte, sa nu te puna pacatele ca o data ajunsi acolo, sa te pui sa faci gratar si sa asculti muzica. Esti in forma, patratele, tot tacamul , mergi la sala si faci sport? Felicitari: Dovedeste-mi-o! Ia-te frumos dupa mine si incearca sa nu incurci traseele si sa ma faci sa ma intorc pe intuneric la cabana de pe un traseu ce dureaza 3 ore. Si mai important: nu incerca sa-mi explici marile avantaje ale marii in comparatie cu muntele. Veci pururi nu dau aerul curat si miscarea pe caldura, inghesuiala si manele. Am asta vara si la oras.

Timpul liber. Ei, mon amour, aici e aici. Ma omori cu iubirea ta, esti atent pana la luna, m-ai cucerit total si iremediabil? Mirobolant. Sa nu te astepti acum sa stau toata ziua langa tine. Am si eu master de facut, o casa care trebuie aranjata, lucruri de facut, prieteni cu care sa ma vad (care prieteni sunt alaturi de mine de mai mult timp decat esti tu), proiecte de realizat, carti de citit. Nu pot citi o carte daca tu ma pupacesti non-stop ca o mitraliera. Nu dispera. Asta nu inseamna ca te insel sau ca nu tin la tine. Pur si simplu, vreau sa fac unele lucruri singura, cu priceperea mea si fara ajutor. Iti acord libertate fara probleme, cu conditia sa fie reciproca.

Telefoane,sms-uri. Daca ma anunti ca esti intr-o sedinta, sau ca mergi la fotbal, nu te astepta la 3 telefoane si 5 sms-uri. Sun de mai multe ori doar daca e ceva foarte important si e musai sa fie discutat atunci. De asemenea, nu pot sa-mi vad linistita de alte lucruri daca dai mesaje si telefoane din ora in ora si vrei sa ma vezi zilnic. Intelege ca nu am dobandit capacitati de teleportare inca si daca sunt la Orastie n-am cum sa te vad in secunda asta cand tu esti in alt oras.

Lamurit pana aici? Daca nu, mai facem o tura de explicatii :P.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Pe corbii lui Odin, ce ai de zis?