Am plecat azi de la un cadou de martisor primit de la Timişoara Software Business Incubator pe jos, spre centru. Aveam de gand sa ma plimb, avand in vedere faptul ca in Timisoara in aceasta seara ceva era altfel, mai frumos, mai bine.
In Piata Operei vanzatorii de martisoare se pregateau de plecare, iar barbatii, daca nu erau de mana cu iubita/logodnica/sotia, atunci aveau un buchet de flori in mana sau cumparau martisoare cu intarziere. Un tanar a cumparat un martisor, l-a privit, a zambit iar apoi l-a asezat cu grija in portofel. Probabil era fericit ca a ales ce trebuia.
In Piata Libertatii, mergand agale spre statia de tramvai am auzit discutia referitoare la examenul pentru carnetul de motociclist a 2 tipi. Unul explica cum a reusit sa faca rost de acte si bani pentru a da examenul, in conditiile in care aflase ce trebuie dus cu doar cateva ore inainte de termenul limita. Mai povestea si ca, la afirmatia functionarului: Aveti multe pile! a dat raspunsul: Nu, dar am bani. Sunt curioasa pe cine va trebui sa mituiasca persoana accidentata de el ca sa revina la viata de dinainte.
La trecerea de pietoni de langa Kaufland, traversand strada am vazut ceva ce m-a facut sa zambesc, pentru un minut: 2 masini oprite la stop, una cu o ea la volan si cealalta cu un el. Au lasat geamurile jos, si-au zambit si au inceput sa povesteasca. Pareau atat de absorbiti in lumea lor, parea ca e atata primavara in acea intersectie, incat nu m-am oprit din zambit nici cand au turat motoarele si au plecat in viteza.
La casa la Kaufland, urmatoarea persoana cu cumparaturi, dupa mine era un domn. Cumparase printre altele si o cutie de prajituri. M-am intors sa vad cine e in spatele meu si din obisnuinta am zambit. Ceea ce a urmat m-a mirat si m-a facut sa ma simt acasa: m-a invitat sa iau si eu o prajitura. Am refuzat, desi a continuat sa imi ofere bucata aceea acoperita de ciocolata. Nu ma stie, nu-l cunosc. Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa zambesc. Din obisnuinta, din cauza oboselii, pentru ca mi-am propus sa zambesc macar de 2 ori pe zi unor oameni necunoscuti pe strada sau intr-un magazin. Un mic experiment. Sa vad cati oameni inca mai cred ca cineva iti poate zambi fara sa ceara ceva in schimb.
Azi am lucrat la o idee de afacere ce a pornit ca un joc. Am lucrat destul de repede, in ciuda oboselii si ultimelor nopti nedormite din motive de proiecte. Am lucrat de pe un laptop care nu e al meu. Un laptop pe care l-am cerut mai mult in joaca, ferm convinsa fiind in starea aceea de oboseala, ca voi lucra in final pe agenda. Si l-am primit. Zilele trecute am patit la fel. E ciudat, avand in vedere ca am primit ajutorul de la niste oameni pe care ii cunosc de putin timp si lunile trecute cand am cerut un laptop pentru o jumatate de ora de la un om pe care il stiu de multi ani si care se putea lipsi de el, am auzit replica: cumpara-ti!
E ciudat oare sa ne mai intrebam cum de tineri valorosi nu pot urma o facultate si nu iti pot canaliza talentul in mod util pentru ca nu au conditiile materiale necesare? Poate la fel primesc si ei raspunsul si isi spun ca si mine: Nu pot inca. Mai dureaza un pic. Doar ca la ei e posibil sa dureze mult mai mult decat mine si e posibil sa aiba nevoie pentru lucruri mai importante decat un proiect pe care eu il pot schita pe desktop cand ajung acasa.
Duminica seara am vazut cum niste oameni dragi se aduna ca sa mai povesteasca reusitele, bucuriile, problemele si rezolvarile lunii ce a trecut. I-am auzit cum canta impreuna melodii frumoase si cum ii incurajeaza pe cei ce au talentul si curajul sa cante in fata multimii. M-a surprins coincidenta momentului cand am solicitat si participarea unor persoane la cantec, inceputul cantarii lor si versurile melodiei "Zece": Cat esti de frumoasa. M-am simtit de parca cineva mi-ar fi adresat mie cuvintele acelea. M-au facut sa zambesc.
Timisoara e frumoasa din nou. E mai frumoasa decat lunile trecute, sau poate e doar in imaginatia mea. Poate doar mintea mea o umple de lumini, umbre, baloane, culori, rasete, zambete si povesti. Cert e ca Timisoara e mai frumoasa si eu pot spune: I can bet that I'm better.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Pe corbii lui Odin, ce ai de zis?