marți, 10 august 2010

"Inceputul si sfarsitul" meets Area 51 in a book


Acum cateva saptamani, in vacanta fiind, am intrat intr-o librarie mica cu gandul sa vad ce carti au mai aparut. Nu-mi facusem sperante ca voi da peste cine stie ce minuni, dar surpriza a aparut: multe carti din colectia thriller&mystery de la Editura Humanitas.

Fiind familiarizata cu stilul acelor carti, am cumparat inca una: "Biblioteca mortilor", de Glenn Cooper.

Daca sunteti cinefili impatimiti, probabil ati vazut filmele din ultimii ani care trateaza tot felul de conspiratii si legende, sau cel putin ati auzit despre ele: Knowing, Numb3rs, Profetiile omului molie, The gathering sau filme ce trateaza subiectul Ariei 51.

Ei bine, cartea asta le combina pe toate si mai adauga ceva pe margine, devenind in final un roman politist, Sf pe alocuri daca ne gandim la unele parti, cu un pic de teorie a conspiratiei.

Povestea incepe in 3 ani, pe 3 planuri:

-- in 2009 cand un bancher primeste o carte postala pe care apare o data si un sicriu desenat. Persoana in cauza moare exact in ziua specificata pe felicitare.
-- in 1947, cand Churchill este incredintat cu discutiile cu americanii legate de un secret ce a iesit la iveala recent si de care doar americanii se pot ocupa, englezii fiind ocupati cu reconstructia tarii.
-- in 782, cand un baietel considerat analfabet da semne ca stie mai multe decat ar trebui, cand incepe sa insire pe zapada nume si date.

Totul incepe cu moartea bancherului David Swisher in mai 2009. Este ucis pe strada de un jefuitor. Nimic nu ar fi dat de banuit ca nu este decat un jaf, daca nu ar fi existat cartea postala primita recent.

Dupa el, mai apar cateva cazuri de oameni ce mor dupa ce primesc felicitari asemanatoare. Niciun indiciu nu poate lega mortile intre ele si in afara de acele felicitari, nu exista niciun indiciu care sa ateste ca cei decedati se cunosteau intre ei, sau ca mortile lor nu erau altceva decat coincidente.

Agentul FBI Will Piper este chemat sa investigheze cazurile impreuna cu agenta Nancy Lipinski, frustrarea acestora crescand in momentul in care descopera ca ucigasul alege victimele la intamplare, fiind foarte dificil astfel sa creeze un profil psihologic al acestuia si sa-l prinda.

Pe de alta parte este prezentata viata unui fost coleg de facultate a lui Will, Mark Shackelton. Acesta este un mic geniu al calculatoarelor, cu probleme de adaptare sociala, care lucreaza in Aria 51.

Acest al doilea personaj este elementul cheie al romanului, deciziile si actiunile sale ducand la rezultate problematice atat pentru el insusi cat si pentru Will sau sefii sai. Tot romanul este guvernat de nume si numere, catacombe sub o manastire si decizia luata de americani de a organiza Aria 51 pentru a ascunde secretul din acea manastire.

Nu o sa gasiti extraterestrii aici, in schimb veti gasi credinte ale secolului al 8-lea, veti gasi credinte ale unui agent FBI din zilele noastre si ale unui expert in calculatoare, impatimit al jocurilor de noroc, hacker si devenit un fel de calaret al apocalipsei.

2 comentarii:

Sorin spunea...

o mai ai?
vreau si eu sa o citesc :)

TODO spunea...

O am, ce e noua achizitie si inca n-a acaparat-o nimeni. Se rezolva :).

Trimiteți un comentariu

Pe corbii lui Odin, ce ai de zis?