Oameni gri....

Pentru prima data dupa multa vreme, ma ridic si plec...Nu dau nicio explicatie, desi ma intrebi pentru a suta oara ce s-a intamplat.

Nimic.

Tocmai asta e problema. Nu s-a intamplat nimic nou. Aceeasi scuza, aceeasi schimbare a vocii, aceeasi miscare a ochilor, aceeasi fata fals trista...
Am auzit iar refrenul "Nu trebuia sa faci asta". Ar fi trebuit sa intelegi de mult ca nu am facut pentru ca trebuie, ci pentru ca am vrut. Diferenta e acolo, chiar daca refuzi iar sa o vezi. Putine sunt lucrurile in viata mea pe care le fac pentru ca trebuie, mai ales cand e vorba de oamenii din jurul meu.

"Trebuie" nu are ce cauta aici. Daca ar avea un loc langa mine, atunci poate ar fi trebuit sa raman. Poate ar fi trebuit sa ma uit in alta parte cand apareau minciunile. Cunoastem de mici povestea fetitei care l-a luat in brate pe nu. De cativa ani stim si partea cealalta: yes man. Nu ne place. Preferam gri-ul. Mijlocul. Locul ala confortabil unde putem minti si pe unii si pe ceilalti, convinsi ca o facem pentru binele lor.

Niciodata nu am putut sa invat pe de rost comentariile literale in liceu. Faceam eu altele. Cu toate astea, pot recita ce urmeaza sa spui. Imi umbla in vene scuzele. Partea proasta e ca stiu metoda care le scoate de acolo. E greu sa incerci sa te prefaci ca habar n-ai de toate lucrurile ce ti se spun, toate aiurelile pe care incearca celalalt sa ti le vanda. Iti vine in fiecare secunda sa te dai de gol. Si totusi n-o faci....zambesti, stiind ca celalalt nu poate citi ganduri si pleci.

Nu iti plac oamenii gri. Cel putin nu in momentul asta. La ei pana si apa e colorata de la natura. In momentul asta ai un acces de sinestezie. Auzi cuvintele si in locul lor vezi culori...ce se tranforma mereu in gri...