:(

Am gasit in noaptea asta un blog Postsecret . E un loc unde oamenii isi scriu secrete pe felicitari, fie ele chiar si virtuale. Mie una imi vine sa plang cand vad cata durere pot duce unii cu ei, cate drame. E trist si poate ca in unele cazuri ma regasesc si eu, cea care eram acum cativa ani. Nici nu imi dau prea bine seama cum am scapat din toata acea valtoare dar am reusit. Si acum mi-e bine. Imi vine sa le trimit un reply sa le spun: va ajut eu daca aveti nevoie de un umar pe care sa plangeti sau un om care sa va asculte. Dar nu pot. Nu pot sa duc in spate atatea. Oare pe ei ii asculta cineva?